Decizie a Consiliului comunei Zorile privind aprobarea Regulamentului cu privire la constatarea, examinarea şi arhivarea cauzelor contravenţionale și instituirea comisiei dministrative
Autoritatea executivă a Consiliului comunei Zorile inițiază începând cu data de 07.07.2020 consultarea publică a procedurii de elaborare a proiectului de Decizie a Consiliului comunei Zorile privind aprobarea Regulamentului cu privire la constatarea, examinarea şi arhivarea cauzelor contravenţionale și instituirea comisiei dministrative
Proiectul în cauză a fost elaborat în scopul examinării cazurilor cu privire la faptele stabilite prin lege ca fiind contravenții și stabilind procedura de constatare a contravențiilor, întocmire a proceselor-verbale cu privire la contravenție, examinare a cauzelor contravenționale.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate pînă pe data de 29.07.2020 pe adresa raionul. Orhei, satul Zorile, sau e-mail : primaria-zorile@yandex.ru / nr. de telefon 0/235/ 69-6-88.
Proiectul de decizie privind aprobarea Regulamentului cu privire la constatarea, examinarea şi arhivarea cauzelor contravenţionale și instituirea Comisiei Administrative este disponibil pe pagina web oficială www. zorile.comuna.md sau la sediul primăriei com. Zorile, raionul Orhei.
- Inițierea proiect. de decizie privind aprobarea Regulament cu privire la constatarea, examinarea și arhivarea cauzelelor contravenționale și instituirea comisiei administrative
- Proiectul decizie privind aprobarea Regulamentului cu privire la constatarea, examinarea și arhivarea cauzelelor contravenționale și instituirea comisiei administrative






